Vasco E1 la CES 2024 – cum arată și funcționează un translator revoluționar pentru secolul 21

de: Alexandru Puiu
15 01. 2024

Când vine vorba de a comunica în limbi străine, cei mai mulți dintre noi ne-am făcut un obicei din a folosi o aplicație de smartphone, de cele mai multe imperfectă și, cu siguranță, un impediment în fața conversației naturale. Vasco Translator E1 rezolvă toate aceste probleme și multe altele printr-o cască ce te transformă în poliglot, simplu și rapid.

Dacă este prima oară când auzi de Vasco, merită să ai în vedere că acesta este un producător și furnizor de electronice de consum, specializat în dezvoltarea dispozitivelor de traducere, scanere și accesorii. Compania a fost fondată în 2008 de Maciej Góralski, un om de afaceri și paramedic. Între timp, Vasco s-a impus ca unul dintre liderii pieței de soluții de traducere. Scopul principal a fost și rămâne de a facilita comunicarea între persoanele care vorbesc limbi diferite, eliminând astfel barierele lingvistice. Produsele lor sunt concepute să ajute la evitarea neînțelegerilor și să sprijine descoperirea lumii sau dezvoltarea afacerilor.

Citește și: Ce este Vasco și cum funcționează translatorul universal. Vine cu internet gratuit pe viață

Compania, având sediul în Cheyenne, Wyoming, SUA, are aproximativ 200 de angajați din 20 de țări și 4 continente. Vasco nu doar proiectează, produce și vinde dispozitivele sale, dar este și specializată în lingvistică, design și dezvoltare software. Pe lângă clienții individuali, Vasco sprijină și diverse organizații, atât publice cât și private, oferind translatoare pentru liniile de producție, hoteluri, restaurante, școli și spitale. În prezent, Vasco Electronics are 11 locații de birouri în diferite țări, inclusiv în Statele Unite, China, Republica Cehă, Danemarca, Finlanda, Ungaria, Italia, Polonia și Spania, aspect ce reflectă amploarea internațională și diversitatea companiei.

Vasco Translator E1 – probabil cel mai bun traducător personal

În cazul în care ai un partener de afaceri care vorbește altă limbă sau pur și simplu vrei să vizitezi o țară străină ca un nativ, un translator dedicat ar putea fi cea mai eficientă și prietenoasă soluție. După o configurare inițială, îți alegi limba din care vrei să traduci dintr-un număr surprinzător de stufos de opțiuni și, imediat, poți participa la conversații cu străini.

Vasco Translator E1 este cea mai avansată și compactă soluție de traducere a companiei prezentată în premieră la CES 2024. De dimensiunea unui headset Bluetooth tradițional, acesta facilitează conversațiile în până la 49 de limbi străine. Îl împerechezi cu aplicația de mobil Vasco Connect, alegi un nume și, desigur, limba în care urmează să conversezi, iar în secunda doi poți participa la o conferință într-o limbă străină sau poți asculta poveștile celui mai nou prieten al tău de peste mări și țări. În cazul în care ești mândru posesor și de Vasco Translator V4, poți împerechea noua cască E1 cu el și, pe lângă acces pe viață la conectivitate online și traduceri în timp real, ai posibilitatea să traduci în nu mai puțin de 64 de limbi străine, comparativ cu cele 49 menționate mai sus. Dacă nu era evident, principalul motiv pentru care scriem aceste rânduri este că printre limbile suportată este prezentă și româna.

Citește și: Cum poate ajuta Inteligența Artificială la descifrarea limbilor vechi: la ce concluzie au ajuns oamenii de știință

Vasco Translator E1 nici nu s-a lansat bine și deja s-a bucurat de distincția New York Product Design Award în categoria dispozitivelor de traducere. În ceea ce privește nivelul de utilitate cu care aparatul din imaginea de mai sus vine la pachet, în doar câteva cuvinte, te ajută să descoperi și să înțelegeri lumea înconjurătoare. Cu el în ureche poți să mergi la un tur ghidat, să participi la un curs la școală sau, de ce nu, un curs de gătit. Poți să socializezi cu colegii care vorbesc limbi diferite și, cel mai important, să te simți mai confortabil la următoarea întâlnire cu străini.

Ideea unei câști cu rol de translator în timp real vine la pachet cu un volum semnificativ de libertate suplimentară. Nu mai stai pe telefon, nu mai băjbâi printr-o aplicație de mobil, ești atent la ce se discută, poți privi interlocutorul în ochi și chiar să înțelegi ce spune, chiar dacă nu cunoști limba. Poți purta conversații cu până la 10 persoane diferite în același timp, iar datorită designului care se prinde de ureche, fără să fie in-ear, îl poți partaja cu ușurință și complet igienic. Ca o notă de subsol care s-ar putea să facă diferența în 2024, acesta este un gadget produs în Uniunea Europeană cu componente de înaltă calitate.